News Feed

copii la scoala 90x80
Femeile gravide si mamele cu copii mici din Romania vor avea prioritate la casele de marcat si la ghisee 90x80
hero1 3 90x80
  • 410.000 de copii vor primi anual un tichet educaţional în valoare de 500 de lei

410.000 de copii vor primi anual un tichet educaţional în valoare de 500 de lei

Pe 12 octombrie, Guvernul a aprobat un program pentru următorii patru ani prin care 410.000 de copii, şcolari şi preşcolari vor primi anual un tichet educaţional în valoare de 500 de lei, fondurile fiind asigurate de la nivel european. Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a precizat că tichetele educaţionale sunt destinate procurării de materiale şcolare şi îmbrăcăminte.

„Pentru preşcolari, condiţia este ca venitul mediu pe membru de familie să fie 633 de lei, iar pentru elevii din ciclul primar şi gimnazial 50% din salariul minim brut”, a explicat Adrian Câciu.

Cererile pentru tichete în vederea achiziţionării de materiale şcolare pot fi depuse până pe 26 noiembrie.

Condiţia este ca venitul mediu pe membru de familie să fie 633 de lei în cazul copiilor de grădiniţă, iar pentru elevii din ciclul primar şi gimnazial 50% din salariul minim brut, adică aproximativ 1.650 de lei. Pentru a obţine banii, părinţii vor depune o cerere la şcoală, iar după verificarea veniturilor, ajutorul financiar va fi încărcat pe card.

Tichetele vor fi împărţite anual, timp de patru ani.

Leave A Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • https://asculta.radioromanian.net:10997/;
  • Radio Kids România